sâmbătă, 31 martie 2012

Finală de legendă cu trofeul pe masă.


Steaua '86 - Craiova Maxima 4-5
Cele mai spectaculoase echipe ale competiţiei au
jucat cu trofeul pe masă.

Într-o parte Steaua, cu 11 titluri de campioană şi 14 Cupe ale României, în celălalt colţ, Craiova, cu 3 titluri şi 4 Cupe până la ora meciului.
Cu câte 22 de goluri marcate până în ultimul act, era clar că ambele echipe mizau pe atac. Fanii care au umplut Ghencea aşteptau multe goluri! Şi nici nu s-au aşezat bine pe scaune că deja favoritul tribunelor deschidea scorul. Lăcătuş l-a păcălit cu o fentă din corp pe Tilihoi şi l-a forţat pe Silviu Lung să scoată mingea din plasă.
Dar Ştiinţa nici nu se gândea să renunţe la luptă, deşi istoria, suporterii, scorul îi erau potrivnice. Duckadam anunţa înainte de meci: "Atenţie la Balaci!", dar propriii apărători ori n-au luat în seamă vorbele sale, ori n-au putut face faţă inventivităţii craioveanului. "Minunea blondă" a driblat, a pasat, chiar decisiv pentru Cîrţu, în minutul 20. 1-1, dar Craiova începea să pună stăpânire pe joc.
Dar Ienei a mutat decisiv. A pus doi oameni lângă Balaci, iar acţiunile oaspeţilor şi-au pierdut luciditatea. De la un balon pierdut de optarul Ştiinţei a pornit contraatacul letal al Stelei, din care Balint a făcut 2-1, în minutul 36. Finalizare sub bară! Doar cinci minute mai târziu, Piţurcă dădea lovitura de graţie. Sau aşa părea a fi! Pentru că dintr-un corner Cămătaru a redat speranţele chiar înainte de pauză.
Steliştii parcă s-au concentrat prea mult să-l anihileze pe Balaci în partea secundă, încât au uitat de Cîrţu. După o oră de joc, atacantul Craiovei reuşea hat-trickul şi îşi ducea echipa în avantaj. Mai întâi, a reluat din apropiere după centrarea lui Ţicleanu (49), apoi l-a driblat pe Bumbescu şi l-a executat pe Duckadam (59).
Roş-albaştrii au riscat, dar s-au întrecut în erori. Scăpat din marcajul strâns, Balaci a fost exact omul de care Craiova avea nevoie. Cu un sfert de oră înainte de final, pasa lui l-a găsit pe Cămătaru, iar golul său deja începuse să graveze numele învingătoarei pe trofeu. 3-5! Ultimele atacuri ale Stelei au adus reuşita care a încins jocul. Lăcătuş (88), şut de la 16 metri lângă bară. Dar era prea târziu! Craiova a luat acasă cupa la care au râvnit 16 echipe de tradiţie ale fotbalului românesc.
FINALA / Steaua '86 - Craiova Maxima 4-5 (Lăcătuş '2, '88, Balint '36, Piţurcă '41 / Cîrţu '20, '49, '59, Cămătaru '45, '75)
STEAUA '86
Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Majearu, Stoica, Boloni, Balint - Lăcătuş, Piţurcă. Antrenor Emeric Ienei
CRAIOVA MAXIMA '83
S. Lung – N. Negrilă, Tilihoi, C. Ştefănescu, N. Ungureanu – Ţicleanu, Balaci, Irimescu, Geolgău – Cămătaru, Cîrţu. Antrenor Constantin Oţet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu