1 septembrie 1996 » Tunarul Craiovei pleacã sus, în ceruri

Ce faci, "tunar" al Craiovei, acolo, sus, în ceruri? 
"Pe Oblemenco l-am pupat mai mult decat pe nevasta-mea pentru cate goluri a dat!" a spus fostul sau coleg de echipa si prieten, rãposatul Petre Deselnicu
Omul care le-a spus oltenilor, prin jocul sãuinegalabil, cã pot fi cei mai buni.
Oare i-o fi învãtat si pe sfinti sã bage mingea în "ate"? Oare a murit "tunarul" Craiovei Ion Oblemenco? Pentru unii, poate da, pentru olteni, niciodatã. Au demonstrat-o zecile de mii care au venit sã încurajeze duminicã echipa, care poate fãrã el nu ar fi atins culmile performantei. A trecut parcã multã vreme de când olteanul din Corabia a dat o nouã dimensiune marcatorului de gol. Cu un simt al portii înnãscut, cu o tenacitate de invidiat - nu o datã s-a luptat cu boala sau cu accidentele, pentru a apãra culorile alb-albastre - si cu un suflet în care Dumnezeu a îngrãdit toate calitãtile oltenesti, Oblemenco a devenit simbolul ambitiei sudice. Si dacã a fost ignorat cu inconstientã de antrenorii nationalei de la vremea respectivã, statuia ce va proteja în veci arena centralã a Bãniei dovedeste cã istoria nu este scrisã de conducãtori vremelnici, ci de fapte adevãrate. A fost liderul Craiovei "Campioana unei mari iubiri ", având mereu o vorbã bunã pentru toatã lumea. Fire de luptãtor, care nu se predã niciodatã, a luptat sub steagul sportului-rege pânã la ultima suflare, cãzând pe un stadion de fotbal, în urmã cu sase ani, departe de tarã si de cei dragi. Prin rãutatea lor fãrã margini, nechemându-l niciodatã la nationalã, nici mãcar atunci când era golgeterul tãrii, cei care au vrut sã-l minimalizeze pe marele fotbalist s-au înselat. El a redevenit, dacã mai era cazul, simbolul Olteniei fotbalistice, al acelor oameni care nu se înclinã în fata nici unei puteri. Nu degeaba statuia lui vegheazã "Maracana" din România. Pentru cei care au drept religie fotbalul, Oblemenco trãieste încã în sufletul fiecãruia. Si cred cã de undeva de sus se bucurã si a vegheat asupra meciului cu Steaua, de duminicã. La sase ani de la plecarea lui dintre noi, Nelu Oblemenco este încã o legendã a fotbalului craiovean. Toti cei care mai cred în puterea acestui sport trebuie sã verse mãcar o lacrimã în amintirea "tunarului". De oameni ca Oblemenco am avea atâta nevoie acum, dar, din pãcate, ei nu mai sunt. Putem, însã, învãta din sacrificiul lor. Numai sã vrem. Cât timp oltenii vor mai "respira" fotbal, Oblemenco nu va muri niciodatã. Este tot ce putem face pentru cel care a fãcut atâtea pentru noi. Este ceea ce încearcã sã facã noua echipã regãsitã a Universitãtii. Odihneste-te în pace, legendã a noastrã, cât timp vor mai respira în sudul României oltenii, nu vei muri niciodatã! Iar când alte glorii ti se vor alãtura sus, în ceruri, sã-i primesti cu bunãtate la masa ta, pentru cã nu te vom trãda niciodatã. Iar în fata vesniciei, ce înseamnã sase ani, dacã ai în inimã culorile alb-albastre? Culori pe care suntem convinsi cã le ai în suflet si acolo unde esti. O lacrimã pe mormântul tãu, mentor al nostru!